Amendă uriașă pentru restaurantul unde s-au îmbolnăvit turiști de Revelion

Amendă uriașă pentru restaurantul unde s-au îmbolnăvit turiști de Revelion

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, reprezentanții CJPC Sibiu au aplicat o amendă de 20.000 de lei și trei avertismente la restaurantul unde peste 40 de persoane s-au îmbolnăvit în noaptea de Revelion, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform documentului, inspectorii CJPC au descoperit mai multe abateri, cum ar fi: lipsa afișării prețurilor și tarifelor la serviciile suplimentare; lipsa verificării metrologice la cântarul din dotarea bucătăriei, lipsa elementelor de identificare la unele preparate din carne; lipsa informării corecte, complete și precise a unor servicii oferite consumatorilor la mesele organizate, dar și nerespectarea condițiilor de temperatură prescrise de producător la unele produse depozitate în spațiile specifice”.

„În urma deficiențelor mai sus constatate, CJPC a aplicat o amendă în valoare totală de 20.000 lei și trei avertismente, dispunându-se, totodată, măsuri complementare, respectiv oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a produselor fără elemente de identificare cu termenul de valabilitate la limita depășirii”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că și reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sibiu au constatat deficiențe multiple, printre care se numără etichetarea incompletă pentru anumite produse și existența a 30 de ouă cu data expirării 31.12.2015.

Tot marți, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au anunțat că două dintre produsele servite la masa de Revelion la restaurantul din municipiul Sibiu unde peste 40 de persoane s-au îmbolnăvit aveau stafilococ, la fel și câțiva dintre angajații din blocul alimentar.

„Din probele bacteriologice recoltate de la 22 de angajați ai blocului alimentar al unității (exudate nazale și faringiene), nouă exudate nazale (41 la sută) și un exudat faringian au fost pozitive pentru stafilococ. Cele patru coproculturi recoltate în ambulator de la pacienți au fost negative, iar din cele 20 de coproculturi de la personal, una a fost pozitivă pentru stafilococ, restul fiind negative pentru germeni patogeni”, se arată în comunicat.

De asemenea, s-au recoltat 29 de probe alimentare – zece din alimente de la micul dejun, opt din preparate culinare pentru Revelion, iar 11 din materia primă utilizată la prepararea micului dejun, respectiv de la gustarea rece de Revelion. Totodată, specialiștii DSP Sibiu au menționat că s-au recoltat zece teste de salubritate din blocul alimetar al unității – suprafețe de lucru, ustensile, tacâmuri – toate corespunzătoare, iar cele șase probe recoltate de pe mâinile personalului au fost, de asemenea, corespunzătoare.

În urma rezultatelor de laborator, specialiștii DSP Sibiu au dat o amendă de 800 de lei și au dispus suspendarea activității purtătorilor de stafilococ din rândul personalului pentru efectuarea tratamentului.

În noaptea de Revelion, peste 40 de persoane cazate la o unitate hotelieră din municipiul Sibiu au acuzat simptome ale unei toxiinfecții alimentare și au avut nevoie de îngrijirile medicilor, 13 dintre acestea, între care doi copii, fiind transportate la spitale din oraș.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, declara că, în total, 43 de persoane au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară, după ce, inițial, zece persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor. De asemenea, alte 30 de persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.

Ulterior, restaurantul hotelului a fost închis temporar, iar administratorii au fost amendați cu 4.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor de igienă alimentară.

Reprezentanții ISU Sibiu spuneau că alte trei persoane dintre cele 30 cărora li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital, au ajuns în cele din urmă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu după ce starea li s-a agravat.

În 4 ianuarie, DSP Sibiu anunța că o parte dintre angajații restaurantului sunt purtători de streptococ și stafilococ, afirmând că erau așteptate și rezultatele altor analize.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Zanni a decis ce va face cu premiul de 100.000 de euro de la Survivor...
ȘOCANT! E de nerecunoscut după ce a slăbit ENORM. A ajuns piele și os: „Am...
PSD vrea impozit progresiv după alegeri. Cât ar plăti românii cu salarii de peste 10.000...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
„Eu am găsit-o în groapă”. Tatăl adolescentului care a ucis-o pe Raisa a rupt tăcerea....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc pentru a discuta despre armele furnizate Ucrainei
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
E complet ilegal în România. Te ÎNCHIDE imediat. Regula pe care nimeni n-o poate încălca
Doliu în sportul românesc. A murit unul dintre cei mai mari campioni
O femeie se afla la o plimbare la marginea orașului și a dat peste o...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tomas de Torquemada, șeful inchizitorilor. Biserica Catolică în secolul al XIV-lea: O Decizie Crucială pentru...
×